Atunci când rezervorul emoțional ne e plin, totul e bine. Când începe să se golească nu mai funcționăm așa de bine.
Cum aplicăm această teorie în relația cu copiii? Fiecare copil trebuie să se simtă iubit, acceptat și respectat! Fiecare! Însă în cultura noastră se mai practică obiceiul conform căruia părinții nu verbalizează că își iubesc copiii. Ar fi bine ca acest aspect să fie verbalizat, și binențeles să le arătăm iubirea prin diverse moduri:
– prin contact fizic: pupându-i, îmbrățișându-i, mângâindu-i, gâdilându-i
– prin contact vizual: privindu-i cu acea privire… o știți voi!
– prin atenție și TIMP special petrecut cu copilul, jucându-vă cu el după regulile lui, oricând ar părea de…absurde?
Ideea e că atunci când acest rezervor emoțional se golește, încep toate comportamentele care nu ne plac. Și în primul rând părinții și alte persoane din sistemul familial ar trebui să umple rezervorul emoțional. Însă dacă nu e posibil, vestea bună este că poate fi umplut și de alte persoane din jurul copilului cum ar fi educatoarele sau ceilalți copii. Ceea ce e bine!
Sunt atâtea studii realizate pe copiii crescuți în orfelinate care arată că această lipsă de iubire duce la o multitudine de întârzieri în dezvoltarea fizică, emoțională și cognitivă a copiilor, sau în cazuri unde copiii sunt cu totul privați de adulți până la moarte prematură.
Și pentru că îmi place să vorbesc în metafore, imaginați-vă așa: telefonului dumneavoastră i se descarcă bateria și vă anunță scoțând un sunet; vă anunță că rezervorul lui de baterie e gol, așa că știți că trebuie să îl puneți la încărcat. Ei bine, gândiți-vă cum ar fi ca telefonul să nu vă mai anunțe că va deveni gol, ci pur și simplu să înceapă să ia comenzi aiurea? Nu ar fi prea plăcut, așa-i? Din păcate copiii nu bipăie când le e descărcat rezervorul emoțional. Nu vă anunță: „Mami/Tati mi-e descărcat rezervorul emoțional, hai te rog umple-l!”. Copiii vă anunță de asta atunci când simțiți că nu vă mai puteți înțelege cu ei.