Ești părintele sau prietenul copilului tău?

𝐏𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞 𝐩𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬̦𝐢 𝐧𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐬𝐚𝐮 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐚 𝐥𝐮𝐢.

𝐂𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐦𝐚𝐦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧 𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐧𝐮 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧 𝐬̦𝐢 𝐨 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐚̆.

În ultima perioadă aud tot mai des: „𝐸𝑢 𝑣𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑓𝑖𝑢 𝑝𝑟𝑖𝑒𝑡𝑒𝑛𝑎 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑚𝑒𝑢.” Binențeles mamele zic asta cu cele mai bune intenții. De cele mai multe ori motivează asta gândindu-se la cum își doresc să fie relația cu copilul: „𝑉𝑟𝑒𝑎𝑢 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑖 𝑠𝑝𝑢𝑛𝑎̆ 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑒, 𝑠𝑎̆ 𝑛𝑢 𝑎𝑖𝑏𝑎̆ 𝑠𝑒𝑐𝑟𝑒𝑡𝑒 𝑓𝑎𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑖𝑛𝑒.” Ceea ce își doresc părinții este o relație de atașament securizant cu copiii lor.

Dacă e să ne uităm puțin la definiția atașamentului, aceasta sună așa: 𝑨𝒕𝒂𝒔̦𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒓𝒆𝒑𝒓𝒆𝒛𝒊𝒏𝒕𝒂̆ 𝒐 𝒄𝒍𝒂𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒄𝒐𝒎𝒑𝒐𝒓𝒕𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒆 𝒔𝒐𝒄𝒊𝒂𝒍𝒆, 𝒄𝒖 𝒐 𝒇𝒖𝒏𝒄𝒕̦𝒊𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒓𝒊𝒆 𝒔𝒑𝒆𝒄𝒊𝒇𝒊𝒄𝒂̆, 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒊̂𝒏 𝒎𝒐𝒅 𝒆𝒔𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒂𝒍 𝒂𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒅𝒆 𝒂 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒂 𝒎𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒏𝒆 𝒑𝒓𝒐𝒙𝒊𝒎𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒄𝒖 𝒐 𝒂𝒍𝒕𝒂̆ 𝒇𝒊𝒊𝒏𝒕̦𝒂̆ 𝒂 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒓𝒊𝒆𝒊 𝒔𝒑𝒆𝒄𝒊𝒊 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒊𝒅𝒆𝒓𝒂𝒕𝒂̆ 𝒎𝒂𝒊 𝒑𝒖𝒕𝒆𝒓𝒏𝒊𝒄𝒂̆ 𝒔̦𝒊 𝒊̂𝒏 𝒎𝒂̆𝒔𝒖𝒓𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒑𝒓𝒐𝒕𝒆𝒋𝒆𝒛𝒆. După cum vedem în ultima parte a acestei definiții copilul relaționează cu o altă ființă considerată mai puternică.

Prin urmare rolul părintelui e să îl protejeze pe copil pentru ca acesta să dezvolte un atașament securizant. Părinții sunt mari, copilul e mic. Mai întâi au fost părinții, iar abia apoi din acei părinți s-a născut copilul. Pentru orice ființă părinții vor fi aceiași întreaga viață. Nu poți să îți schimbi părinții. În schimb relațiile de prietenie se mai schimbă. Pe de altă parte relațiile de prietenie sunt relații de la egal la egal. Or relația părinte copil nu are cum să fie de la egal la egal. Pentru că dacă e de la egal la egal pot încep să apară diverse probleme.Prin urmare e important să ne raportăm la această relație ca la ceea ce este: o relație de inegalitate. Părinții sunt cei mari, copilul cel mic. Părinții au grijă de copii, nu copilul de părinți.

Ca să fie mai clar ne putem gândi așa: relația părinte copil e o relație pe verticală, pe când relația de prietenie e o relație pe orizontală.