Când copilul are „febră” în sistemul familiei

Să ne imaginăm o situație simplă: Copilul face febră.

Când vedem pe termometru 39 de grade, nu spunem că termometrul este problema. Nici măcar nu spunem că febra este problema principală. Știm că febra este un semn că organismul încearcă să ne spună ceva.

Poate este o infecție.
Poate corpul luptă cu un virus.
Poate este un proces inflamator.

Febra nu este cauza. Febra este mesajul.

În medicină, medicul nu tratează doar febra. El caută să înțeleagă de ce a apărut, care este cauza.

Aceeași idee există și în psihoterapia de familie sistemică.

Copilul este parte dintr-un sistem

Un copil nu crește singur. El trăiește într-un sistem: familia.

În acest sistem există relații, emoții, tensiuni, apropieri, conflicte, momente de siguranță și momente de stres. Toate acestea creează un fel de „climat emoțional”. Copiii sunt extrem de sensibili la acest climat. De multe ori, mult mai sensibili decât adulții. Iar uneori, copilul este primul care arată că ceva în sistem are nevoie de atenție.

Când comportamentul copilului devine semnalul

Uneori părinții ajung la cabinet spunând:

Copilul nostru are o problemă.
Face crize.
Nu ascultă.
Este anxios.
Nu se adaptează la grădiniță.

Este firesc ca atenția să se îndrepte spre copil, pentru că acolo se vede simptomul.

Dar perspectiva sistemică pune o întrebare diferită:

În ce fel acest comportament este febra sistemului familial?

La fel cum febra apare într-un corp, uneori comportamentul copilului apare într-un sistem care trece prin tensiuni sau schimbări.

De exemplu:

• mult stres în familie
• conflicte frecvente între părinți
• schimbări majore (mutare, separare, nașterea unui frate)
• perioade în care părinții sunt foarte copleșiți
• îmbolnăvirea sau chiar moartea unui membru din familia extinsă

Copilul nu spune aceste lucruri în cuvinte. Dar corpul și comportamentul lui pot începe să le exprime.

Copiii nu fac asta intenționat

Un lucru important de înțeles este că acest lucru nu se întâmplă conștient. Totul este inconștient. Copilul nu „decide” să fie dificil, nu decidă să „facă febră”. Mai degrabă, el reacționează la ceea ce simte în jurul lui. Uneori încearcă să aducă echilibru în sistem fără să știe.

De exemplu, un copil poate deveni foarte agitat într-o familie în care există multă tensiune. Alteori, un copil poate deveni foarte retras într-o familie în care emoțiile nu au loc să fie exprimate.

Comportamentul devine o formă de comunicare.

Ce face psihoterapia sistemică?

Psihoterapia de familie sistemică nu caută vinovați. Nu pornește de la ideea că părinții greșesc sau că problema este copilul, ci încearcă să privească întregul sistem într-o manieră blândă și fără judecată.

Terapeutul devine curios împreună cu familia:

• Cum se influențează membrii familiei între ei?
• Ce rol a ajuns copilul să aibă în acest sistem?
• Ce tipare se repetă?
• Ce schimbări mici ar putea aduce mai mult echilibru?

Uneori, când relațiile dintre membrii familiei se schimbă puțin, comportamentul copilului se schimbă și el. La fel cum febra dispare atunci când cauza din organism este tratată.

Copiii sunt adesea cei mai sensibili membri ai familiei

În multe familii, copilul nu este problema. El este cel mai sensibil senzor al sistemului. Exact ca febra într-un corp, comportamentul lui poate fi un semnal că ceva are nevoie de atenție, de reglare sau de mai multă grijă.

Iar atunci când familia începe să se reorganizeze într-un mod cu mai puțin stres, copilul nu mai trebuie să poarte singur acest mesaj.