Când frica rămâne blocată în corpul copiilor cum o deblocăm?

Am avut la un moment dat în terapie un copil care a fost adus de părinții săi deoarece nu mai dorea să mănânce decât alimente lichide și moi. Descoperisem că principala cauză era că se înecase cu o bomboană care îi rămăsese blocată în gât pentru câteva secunde. După acel incident, relația lui cu mâncarea s-a schimbat complet. A venit împreună cu părinții la psihoterapie și mi-a povestit incidentul cu bomboana.

I-am arătat figurinele cu emoții și l-am întrebat:

— Ce ai simțit atunci?

S-a uitat la ele și a zis:

— Frică.

L-am întrebat:

— Știi de ce a venit frica atunci?

M-a privit curios.

— Ca să te protejeze. Frica apare când ceva este periculos. Ea voia să te ajute.

A dat din cap. Părea că înțelege și nu înțelege.

Și atunci am continuat povestea:

— Dar știi ce cred că s-a întâmplat? Cred că frica a rămas blocată acolo, în gâtul tău. Și de atunci e tot acolo. Și nu te lasă să mănânci nimic tare.

S-a uitat la mine cu niște ochi mari. În acel moment, nu știu exact cum, cred că am mișcat masa din greșeală cu piciorul, fie eu, fie el. Ideea este că fix atunci figurina „frica” a căzut jos de pe masă. Încă mă mir de această „întâmplare”. Am spus spontan:

— Fii atent! Ai văzut? A sărit! A sărit din gâtul tău! (nicio clipă nu mi-aș fi imaginat că aș putea „scoate” idee asta)

L-am întrebat:

— Ai văzut?

S-a uitat la mine, apoi la figurina de pe jos și a spus:

— Da…

— Wow, ce bine! A sărit! Înseamnă că nu mai e acolo! continui eu.

Se uita la mine bucuros, dar și ușor confuz. Era un amestec de uimire și speranță.

Ca niciodată, aveam alune de pădure în sertar. Nu mai avusesem până atunci. Așa a fost să fie.

Am deschis sertarul și i-am spus:

— Uite, am alune. Vrei să facem un test? Să vedem dacă frica chiar a plecat? Vrei o alună?

M-a privit ușor neîncrezător.

— Să mănânc aluna?

— Păi da… pentru că, uite, frica nu mai e acolo.

A luat aluna. A dus-o la gură. A mestecat. S-a oprit o secundă. Apoi a înghițit.

S-a uitat la mine.

— Mai vreau una.

La finalul ședinței a mai cerut câteva „la pachet”.

Ce vreau să spun este că nimic din ce s-a întâmplat în această ședință nu a fost „planificat”. Totul a mers de la sine.