Poveste terapeutică – Cel mai minunat lucru din lume
April 25, 2021Unde e?
August 12, 2021Când v-ați auzit ultima dată copilul spunând că se plictisește?
Când v-ați plictisit voi ultima dată?
Care e relația voastră cu plictiseala?
Sunt momente la grădiniță în care îi aud pe copii spunând: „mă plictisesc”. De cele mai multe ori când spun asta o spun ca pe ceva negativ, ceva care nu ar trebui să se întâmple. Așa că le spun că e normal să avem momente în care ne plictisim și că acesta nu e un lucru rău. Mi-am dat seama că în societatea în care trăim copiii se plictisesc tot mai puțin pentru că tot timpul au în jurul lor diverși stimuli ca de exemplu telefonul, tableta, televizorul, diverse jucării. Când copilul se uită la televizor el nu se mai plictisește. Așa că în ultima perioadă în fiecare zi îi las pe copii câteva minute să se plictisească. Adică să „stea degeaba”. De ce? Pentru a învăța să tolereze plictiseala deoarece plictiseala stimulează creativitatea. Ca adulți ne gândim de multe ori – ce să mai facem cu copilul? În ce activități să îl mai implicăm?
Știți când se simt copiii cel mai fericiți din observațiile mele? Când sunt lăsați afară, liberi – fără jucării. Atunci își creează diverse jocuri cu elemente din natură – frunze, flori, pietricele, bețe, insecte. Oh! Și cât sunt de fericiți când găsesc o buburuză sau un melc. Îmi aduc aminte cum în copilărie inventam diverse jocuri cu elemente din natură. Ce fain era!
În ceea ce mă privește, cele mai creative lucruri le-am realizat când apăreau stări de plictiseală. Și ce fain e să ai timp să te plictisești. Când ne plictisim de multe ori apare întrebarea: „Oare ce să fac?” Și de multe ori răspunsul vine cu creativitate. În ultima perioadă dacă apar momente de plictiseală aleg să stau și să mă observ. Să-mi observ gândurile, emoțiile, stările. Și cam în fiecare zi îmi propun să găsesc momente de plictiseală – momente în care îmi propun să nu fac nimic.
Tu când ai stat ultima dată fără să faci nimic?
P.S. Dacă îți propui să nu faci nimic și apare un gând care spune că ești leneșă, că nu ai voie să stai degeaba – ascultă-l, observă-l, vezi de unde vine și apoi lasă-l să plece, spunându-i că e voie să fii leneșă câteva minute pe zi.
Psihoterapeut Alexandra Jarda