Cum îți dai seama dacă copilul tău are nevoie de psihoterapie
October 27, 2026
Atunci când un părinte decide să își ducă copilul la psihoterapie, este firesc să apară multe întrebări. Ce se va întâmpla în cabinet? Cum va reuși copilul să vorbească despre ceea ce simte? Va trebui să răspundă la întrebări? Va fi nevoit să povestească lucruri pe care poate nu știe încă să le exprime în cuvinte?
Poate că una dintre cele mai importante întrebări este: Cum îl va ajuta psihoterapeutul pe copilul meu dacă acesta nu știe sau nu poate să vorbească despre ceea ce îl supără?
Psihoterapia copilului nu înseamnă doar conversație. Înseamnă, înainte de toate, construirea unei relații în care copilul să se simtă în siguranță, acceptat și înțeles. Iar această relație se construiește treptat, în ritmul fiecărui copil.
Cum începe psihoterapia copilului?
Primele întâlniri au, de regulă, rolul de a înțelege mai bine dificultățile cu care se confruntă copilul și contextul în care acestea au apărut.
În funcție de vârsta copilului și de situația prezentată, primele discuții pot avea loc împreună cu părinții, fără ca micuțul să fie prezent. Aceste întâlniri îi oferă psihoterapeutului ocazia de a afla mai multe despre istoricul copilului, dezvoltarea sa, relațiile familiale, evenimentele importante din viața lui și preocupările părinților.
Ulterior, întâlnirile cu copilul îi permit acestuia să descopere cabinetul, să se familiarizeze cu persoana psihoterapeutului și să înceapă să construiască o relație de încredere.
Nu ne așteptăm ca un copil să se deschidă de la prima întâlnire. Unii copii sunt curioși și explorează imediat jucăriile, alții sunt mai retrași, observă în liniște sau au nevoie de mai mult timp pentru a se simți confortabil.
Toate aceste reacții sunt firești. Nu grăbim apropierea și nu îi cerem copilului să vorbească înainte de a fi pregătit.
De ce este jocul atât de important în psihoterapia copilului?
Pentru copii, jocul este mult mai mult decât o activitate plăcută. Este unul dintre principalele moduri prin care descoperă lumea, înțeleg experiențele și exprimă ceea ce trăiesc.
Un copil poate să nu găsească întotdeauna cuvintele potrivite pentru a spune că îi este teamă, că se simte singur, că este furios sau că îi este dor de cineva. Însă, prin joc, poate găsi modalități de a exprima aceste trăiri.
O poveste inventată, o familie de figurine, o construcție, un desen sau un joc de rol pot deveni modalități prin care copilul explorează situații și emoții importante pentru el.
În cabinet, jocul nu este folosit doar pentru a distra copilul sau pentru a-l face să uite de dificultățile sale. Psihoterapeutul urmărește felul în care copilul se raportează la personaje, cum construiește povești, cum reacționează în diferite situații și ce teme apar în mod repetat.
Prin joc, copilul poate explora experiențe dificile într-un mod adaptat vârstei și resurselor sale emoționale.
Este important să înțelegem că un anumit joc sau comportament nu are întotdeauna o singură semnificație. Nu interpretăm fiecare desen, poveste sau alegere a copilului ca pe un simbol al unei probleme. Încercăm să înțelegem sensul acestora în contextul mai larg al vieții și relațiilor sale.
Relația terapeutică: un loc în care copilul poate fi el însuși
Dincolo de tehnici, jocuri și materiale, unul dintre cele mai importante elemente ale psihoterapiei copilului este relația pe care acesta o construiește cu psihoterapeutul.
Copilul are nevoie să simtă că poate veni cu toate emoțiile sale, inclusiv cu cele mai greu de acceptat pentru adulți. Poate fi furios, trist, speriat, curios, agitat sau tăcut. Nu trebuie să fie mereu cooperant, vesel sau cuminte pentru a fi acceptat.
Într-o relație terapeutică bazată pe siguranță, copilul descoperă treptat că emoțiile sale pot fi exprimate și înțelese, fără să fie judecat sau respins.
Nu încercăm să eliminăm emoțiile neplăcute și nici să corectăm rapid comportamentele care îi deranjează pe adulți. Încercăm să înțelegem ce se află în spatele lor, ce nevoie exprimă copilul și ce resurse îl pot ajuta să gestioneze mai bine situațiile dificile.
Uneori, schimbarea nu apare printr-o conversație profundă sau printr-un moment spectaculos. Poate începe cu faptul că un copil îndrăznește să spună că îi este teamă, cere ajutor, acceptă o frustrare sau reușește să vorbească despre ceva ce înainte evita.
Aceste mici schimbări au o valoare importantă.
Cât durează psihoterapia copilului?
Nu există o durată identică pentru toți copiii. Procesul depinde de vârsta copilului, natura dificultăților, experiențele prin care a trecut, resursele sale și contextul familial.
Unii copii au nevoie de un număr mai redus de întâlniri pentru a traversa o perioadă dificilă, în timp ce alții au nevoie de un proces terapeutic mai îndelungat.
Este important să nu privim psihoterapia ca pe o intervenție care trebuie să producă schimbări imediate. Construirea încrederii, înțelegerea emoțiilor și dezvoltarea unor modalități noi de relaționare au nevoie de timp.
Copilul nu are nevoie să fie grăbit să se schimbe. Are nevoie de o relație în care să se simtă suficient de în siguranță pentru a descoperi, treptat, noi modalități de a se înțelege pe sine și lumea din jurul său.
Alexandra Jarda
Psihoterapeut
