Nu călcați panseluțele

O metaforă foarte frumoasă despre relația pe care să o avem cu copiii:

Nu călcați panseluțele

Maestrul Grădinar mi-a spus cândva:
„Lasă panseluțele să crească în grădina Mea.”
Apoi, mi-a înmânat cazmaua și a continuat:
„Ai grijă de ele până Mă-ntorc! Vin îndat’.”

„Dar, Doamne, eu nu știu cum să am grijă de ele.
Sunt atât de firave, atât de fragile.
Și eu n-am mai avut niciodată pansele!
Încredințează-mi un trandafir –
ghimpii îl vor proteja
de nepriceperea și de stângăcia mea.
Încredințează-mi o lalea –
Stă îngropată în siguranță sub iarba, până trece
iarna cea grea, vremea cea aspra și rece,
ca mai apoi să răsară
în înmuguriri de primavară.
Încredințează-mi o iederă,
ai cărei cârcei
se agață și ei
de alții, de ce pot,
ca să găsească suport.
Dar, Doamne, panseluțe?
Ele nu au nici ghimpi, nici bulb, nici cârcei.
Nu-mi da panseluțe! Dă-mi altceva, orice vrei!”

Dar Grădinarul nu mă asculta,
deci, mi-am schimbat și eu rugaciunea, așa:
„Bine, Doamne. Voi avea grijă de panseluțe de-acum,
dar spune-mi Tu cum.”

Și Dumnezeu mi-a spus:
„Udă-le cu dragoste,
Plivește-le cu hotărâre și bine,
lasă-le să se încălzească la lumina din sufletul tău, din tine.”
„Asta-i tot?”
„Mai este un singur lucru, dar foarte important:
Cât de frumos vor înflori
și cât de minunat
depinde de tine –
de cât de ușor le atingi
de cât le îngrijești de bine.
Așa că, umblă cu grijă printre micuții Mei.
Nu uita unde ești!
Nu călca pe panseluțe,
să nu le zdrobești.”

Amintindu-mi cuvintele Maestrului Grădinar,
am pornit înainte,
pentru a-mi duce la îndeplinire partea mea de lucru,
murmurând în șoaptă această rugă fierbinte:
„O, Doamne,
Dă-mi cuvinte blânde,
mâini blânde
și picioare blânde,
Ca să nu calc peste panseluțele plăpânde.”

(Kay Kuzma)