Psiholog sau psihoterapeut pentru copii – Care e diferența?
November 8, 2026
Cum este, de fapt, acest contact vizual dintre părinte și copil? Dar dintre orice alt adult și copil?
În primul rând, contactul vizual este una dintre modalitățile prin care ne exprimăm dragostea și disponibilitatea față de copil. Dacă ne gândim la bebeluși, putem spune că aceștia se hrănesc, într-un fel, din privirea părinților. Privirea, zâmbetul și expresia feței noastre sunt printre primele forme prin care le transmitem că sunt văzuți, că sunt iubiți și că suntem acolo pentru ei.
Câți dintre dumneavoastră vă priviți copilul în ochi atunci când îi spuneți ceva? Sau, mai simplu: când vă priviți copilul în ochi?
De multe ori, noi, adulții, îi privim pe copii în ochi atunci când dorim să le transmitem un mesaj negativ. Le spunem, pe un ton furios:
„Uită-te la mine! Așa…”
Și mă întreb: de ce îi spunem copilului „Uită-te la mine”?
Oare pentru că vrem să ne audă? Și atunci îi cerem să ne vadă, pentru a ne asigura că ne aude?
Oare de ce?
Sau ce mai facem noi, adulții, de multe ori?
Când ne „supărăm” pe copil, evităm contactul vizual, pentru a-l „pedepsi”. Ne întoarcem privirea, nu îl mai privim, nu îi mai răspundem cu aceeași disponibilitate.
V-ați observat vreodată pedepsindu-vă copilul prin evitarea contactului vizual?
Și acum, să vă povestesc ceva.
Eu, de obicei, la grădiniță, fac muuuulte genuflexiuni. De ce? Pentru că mă cobor la nivelul fiecărui copil, îl ascult și îi vorbesc privindu-l în ochi, fiind la același nivel cu el.
Și pentru că eu sunt una, iar ei sunt 28, încerc să îl ascult pe fiecare. Însă, uneori, nu reușesc.
Săptămâna trecută, într-o zi, un copil dorea să îmi spună ceva.
Eu: Așteaptă, te rog, puțin, acum vorbesc cu altcineva.
(Vorbeam cu colega de grupă.)
Copilul: Vreau să îți spun ceva, Alexandra.
(Altfel spus: „Auzi-mă și coboară la nivelul meu să îți zic!”)
Eu: Așteaptă, te rog, puțin…
(Și pentru că era foarte important ce dorea el să îmi spună, nu a mai putut aștepta. Și pentru că imaginația copiilor depășește toate limitele, ce credeți că a făcut?)
S-a urcat pe masă, în picioare, ca să fie la nivelul meu, mi-a pus mâna pe față și mi-a întors capul spre el:
Copilul: Vreau să îți spun ceva.
M-am distrat foarte tare de această întâmplare și m-am gândit:
„Copiii mei chiar au înțeles ideea asta cu contactul vizual!” :)
Și mi-am dat seama încă o dată cât de mult contează pentru copii să fie văzuți, ascultați și să simtă că avem disponibilitate pentru ei.
Uneori, nu au nevoie să le spunem prea multe. Au nevoie doar să ne întoarcem către ei, să îi privim și să le oferim câteva momente în care să simtă că sunt cu adevărat importanți pentru noi.
Uneori, conectarea începe cu un simplu gest: ne coborâm la nivelul copilului și îl privim cu disponibilitate.
Alexandra Jarda
Minte de psiholog, inimă de educatoare.
