Psiholog sau psihoterapeut pentru copii – Care e diferența?

Cei mai mulți părinți nu se opresc să se întrebe dacă au nevoie de un psiholog sau de un psihoterapeut pentru copilul lor. Când copilul plânge des, are crize de furie sau pare că întâmpină dificultăți în dezvoltare, nu te gândești la titluri profesionale. Te gândești la un singur lucru: cum îl pot ajuta?

Totuși, există o diferență între rolul psihologului clinician și cel al psihoterapeutului. Înțelegerea acestei diferențe te poate ajuta să alegi mai ușor sprijinul potrivit pentru copilul tău.

Ce face un psiholog clinician?

Psihologul clinician este specialistul care se ocupă de evaluarea psihologică a copilului. Prin observație, interviuri și instrumente de evaluare, poate clarifica anumite dificultăți și poate identifica resursele copilului.

În funcție de competențele și atestatul său, psihologul clinician poate:

• aplica teste și instrumente standardizate;
• evalua dezvoltarea cognitivă și emoțională;
• identifica dificultăți psihologice și formula concluzii clinice;
• elabora rapoarte, documente și recomandări de specialitate.

Dacă există suspiciuni privind dezvoltarea copilului, dificultăți persistente sau ai nevoie de o clarificare diagnostică, evaluarea clinică poate fi un pas potrivit și responsabil.

Ce face un psihoterapeut pentru copii?

Psihoterapia nu începe neapărat cu întrebarea „Ce are copilul?”.

Începe, mai degrabă, cu întrebări precum:

„Ce simte copilul?”
„Ce încearcă să ne transmită?”
„De ce are nevoie pentru a se simți în siguranță?”

Psihoterapia este un proces în care relația devine un element esențial al schimbării. Copilul nu este privit doar prin prisma comportamentelor sau a dificultăților sale, ci ca o persoană cu emoții, nevoi, experiențe și resurse proprii.

Un copil care lovește nu este „rău”.

Un copil care țipă nu este „obraznic”.

Un copil care se retrage nu este „problematic”.

Comportamentul este un limbaj. Uneori, prin el, copilul exprimă ceea ce încă nu poate spune în cuvinte.

În psihoterapie încercăm să înțelegem acest limbaj și să ne apropiem de emoțiile și nevoile care se află în spatele comportamentului.

Cum se desfășoară evaluarea în psihoterapie?

Și în psihoterapie există un proces de observare și înțelegere a copilului. Însă, acesta se desfășoară într-un cadru relațional, în care copilul are timp să se familiarizeze cu terapeutul și să se simtă în siguranță.

Psihoterapeutul observă, de exemplu:

• Cum se simte copilul: ce emoții apar, cum le exprimă și cât de ușor îi este să le recunoască.
• Cum relaționează: cât de încrezător se simte în prezența adultului, cum inițiază sau răspunde la contact și cum se apropie de celălalt.
• Ce îl activează și ce îl liniștește: ce situații îl sperie, îl frustrează, îl copleșesc sau îi oferă confort.
• Cum se exprimă prin joc: cum folosește jucăriile, personajele și poveștile pentru a-și exprima experiențele și lumea interioară.

Jocul este una dintre modalitățile prin care copilul poate comunica ceea ce simte, mai ales atunci când nu găsește încă suficiente cuvinte pentru a-și exprima experiențele.

Prin joc, povești și relația cu psihoterapeutul, putem descoperi treptat mai mult despre lumea interioară a copilului. Nu urmărim să îi punem o etichetă, ci să înțelegem ce se întâmplă cu el și ce fel de sprijin îi poate fi de folos.

Abordarea mea

Pentru mine, psihoterapia este o muncă în profunzime, uneori lentă și întotdeauna relațională.

Cred că schimbarea începe atunci când copilul simte că este în siguranță în relația cu psihoterapeutul. Când simte că poate fi el însuși, că nu trebuie să se grăbească, să se comporte într-un anumit fel sau să ascundă ceea ce simte.

Uneori, în funcție de dificultățile copilului și de experiențele sale, poate fi nevoie de câteva ședințe până când începe să se deschidă și să aibă încredere. Nu grăbesc acest proces. Am răbdare cu ritmul fiecărui copil și încerc să îi ofer timpul de care are nevoie.

Nu folosesc rușinarea ca metodă și nu cert copilul pentru ceea ce simte sau pentru comportamentele sale. Încerc să înțeleg ce se află în spatele lor și să construim împreună, pas cu pas, alte modalități de a face față dificultăților.

Psihoterapia nu este despre a „repara” copilul.

Este despre a-l ajuta să se descopere, să se înțeleagă pe sine și propriile emoții, să își recunoască nevoile și să găsească, în relație cu ceilalți, mai multă siguranță.